Al 5-lea Congres Internaţional al Asociaţiei Dentare Române pentru Educaţie

Al 5-lea Congres Internaţional al Asociaţiei Dentare Române pentru Educaţie

30 ianuarie 2013 0 By admin

Ediţia a XVII-a a Zilelor Facultăţii de Medicină Dentară

“Clasic versus avangardă în tehnicile şi nanotehnologiile medicinei dentare. 61 ani de învăţământ medical dentar ieşean

21 – 23 martie 2013, Iaşi, România

 

 Stimați colegi,

 Asociaţia Dentară Română pentru Educaţie (ADRE) are onoarea de a vă propune implicarea în calitate de participant în cadrul celui de al 5-lea Congres Internaţional al Asociaţiei Dentare Române pentru Educaţie – Ediţia a XVII-a a Zilelor Facultăţii de Medicină Dentară, guvernat de tema generală “Clasic versus avangardă în tehnicile şi nanotehnologiile medicinei dentare. 61 ani de învăţământ medical dentar ieşean”.

 Partener activ în colaborarea cu Facultatea de Medicină Dentară, afiliată la International Congress of Oral Implantologists, Asociaţia Dentară Română pentru Educaţie promovează traiectoriile moderne cu profund impact practic ce guvernează medicina dentară contemporană, venind în mod cert, atât în sprijinul cadrului didactic, cât şi al practicianului care doreşte să facă faţă provocărilor medicinei dentare de astăzi. Tradiţia manifestărilor ştiinţifice ne-a oferit, într-o perioadă de numai 6 ani, rezultate marcante, prin dezvoltarea unor teme de avangardă în medicina dentară şi atragerea, în calitatea de Invited Speaker, a unor personalităţi de elită din medicina dentară internaţională; cuantificat în cifre, putem enumera:

  • 18 manifestări ştiinţifice de succes;
  • peste 300 de lectori străini, nume marcante în medicina dentară;
  • peste 250 de participanţi din ţară şi străinătate la fiecare ediţie;
  • derularea manifestărilor sub egida Academiei Române, reper al înaltei ţinute academice;
  • stabilirea, în premieră naţională, a unor relaţii de colaborare cu societăţi profesionale internaţionale de prestigiu: Asociaţia Dentară Europeană pentru Educaţie, Academia Franceză de Chirurgie Dento-Alveolară, Societatea Balcanică de Stomatologie, Societatea Franceză de Estetică Dentară, Forum Sevelin – Societatea Internaţională de Reabilitare Orală;
  • componentă practică bine reprezentată, cu multiple hands – on-uri.

 Obiectivul congresului este de a aduce în mod concret, cele mai noi cuceriri ale medicinei dentare în spaţiul concretului, al palpabilului, prin utilizarea sistemului de navigare 3D în implantologia orală Robodent, pentru prima oară în învăţământul medical dentar din România – iniţiativă care a putut fi posibilă prin intermediul Proiectului European ID 62208 – „Centru de Formare Specialişti şi Resurse în Reabilitare Orală”.

Tema congresului a atras invitaţi de marcă din ţară şi străinătate, anunţând în acest sens prezenţa Boardului BaSS (Societatea Balcanică de Stomatologie), a reprezentanţilor EPA şi DGOI (Societatea Germană de Implantologie Orală).

Prof. Dr. HAMIT BOSTANCI
Turcia –
BaSS President

Prof. Dr. ARGIRIOS PISSIOTIS
Grecia
Bass General Secretary

Prof. Dr. PETROS KOIDIS
Grecia
BaSS Past President

Prof. Dr. STELIOS DALAMBIRAS
Grecia
BaSS Honorary Treasurer

Dr. GEORGE TSIOGAS, Grecia
BaSS Deputy Councilor

Prof. Dr. CEES DE BAAT
Olanda

Prof. Dr. DIETHER WEMBER MATHES, Germania

 

 

La această ediţie sunt aşteptaţi aproximativ 300 de participanţi: medici dentişti, specialişti pe diferite entităţi ale medicinei dentare, cadre didactice de la facultăţile tradiţionale de medicină dentară din ţară, reprezentanţi ai Colegiului Medicior Dentişti din România, ai Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate şi ai Ministerului Sănătăţii.

Manifestarea ştiinţifică include şi o componentă practică importantă, ce reuneşte hands on-uri pe fiecare domeniu de avangardă al medicinei dentare. În acelaşi timp, pe toată perioada manifestării va fi organizată o expoziţie de materiale şi aparatură dentară, cu noutăţi de top de la cele mai cunoscute firme în domeniu.

 Vă aşteptăm cu drag la un eveniment ştiinţific de calitate, în care aveţi acces direct la tehnici şi tehnologii în premieră naţională în învăţământul medical dentar din România: ROBODENT şi simulare 3D asistată de calculator, precum şi oportunitatea discuţiilor deschise cu specialişti de elită din domeniul medicinei dentare.

 

Cu deosebită consideraţie,

Preşedinte Congres,
Profesor Universitar Dr. Norina Forna
Decan, Facultatea de Medicină Dentară – UMF „Grigore T. Popa” Iaşi

 [button link=”https://adre.ro/wp-content/uploads/2013/01/Program-preliminar-Zilele-Facultatii-martie-2013.pdf” color=”red” newwindow=”yes”] Program preliminar Zilele Facultatii – martie 2013 [/button]
[button link=”#https://adre.ro/wp-content/uploads/2013/01/727/Program-Zilele-Facultatii.pdf” color=”red” newwindow=”yes”] Program final Zilele Facultatii de Medicina Dentara[/button]
[button link=”https://adre.ro/inscriere-congres” color=”red” newwindow=”yes”] Inscriere congres [/button]